2 februarie - Inaugurarea primei ediţii a Şezătorii literare, închinată a 155-a aniversare de la Unirea Principatelor Române. Evenimentul s-a desfășurat în loc. La Storta, Roma.

2 martie – Partecipare, împreună cu ansamblul Arțăraș, la evenimentul “Impreuna pentru a ne cunoaste mai bine la Sarbatoarea Martisorului” organizat de Asociatia Romanilor din Italia.

23 martie - Ansamblul “Arțăraș” a participat pentru a treia oară consecutiv la Festivalul Internațional Folcloric de la Maratonul Romei.

27 martie -  Organizarea, cu prilejul aniversării a 96 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, la Accademia di Romania în Roma, prezentării de cărte „Basarabie! Libertatea si progresul vin de peste Prut”, autor Sergiu Ion Chirca. Sergiu Ioan Chirica, profesor universitar, membru de onoare al Academiei Romůne, Chisinău, Republica Moldova.

22 aprilie – Parteciparea la întrevederea viceprim-ministrului și ministrului Afacerilior Externe și al Integrării Europene al Rep. Moldova, Natalia Gherman, cu reprezentanții asociațiilor din diaspora în Italia.

27 aprilie – Parteciparea ansamblului Arțăraș, cu ocazia canonizării papilor Ioan Paul al II-lea și Ioan al XXIII-lea, la spectacolul organizat de asociația ARI din Roma, "Anima romena" - "Suflet românesc". Evenimentul a fost dedicat și fraților de peste Prut. Din 28 aprilie 2014 a intrat în vigoare libera circulație a cetăţenilor moldoveni în spațiul UE.

28 iunieFlash-mob inchinat comemorării răpirii Basarabiei din 28 iunie 1940.

24 iunie – Parteciparea, împreună cu Ansamblul Arțăraș, la evenimentul ”La magia del colore nell”arte popolare romena”, organizat de asociația ProPatria la Museo Nazionale delle Arti e delle Tradizioni Popolari.

18 mai - 1 iunie -  Parteciparea, împreună cu ansamblul Arțăraș, la cea de-a 77-ea ediție a sărbătorii Maggiolata Lucignanese din regiunea Toscana, Italia, unul dintre cele mai prestigioase festivaluri folclorice din peninsulă, închinat anotimpului florilor și străvechilor ritualuri agricole.

21 iunie - Parteciparea, împreună cu ansamblul Arțăraș la cea de a XXIII-a ediție a Sărbătorii Popoarelor, în Piața San Giovanni, Roma.

13 iulie – Organizarea conferinţei  “Unirea -  ideal sfânt şi destin al generaţiei noastre”, loc. La Storta (Roma). Evenimentul este dedicat împlinirii a 510 ani de la trecerea la cele veşnice  a domnitorului  Ştefan cel Mare şi Sfânt.

12 septembriePrezentare de carte  „Limba româna – «între paranteze»?“ la Accademia di Romania, de Eugenia Bojoga, cu prilejul Zilei Limbii Române.

25 septembrie - Vernisaj și prezentare de carte la biblioteca Rispoli cu ocazia Zilei Europene a Limbilor. Organizarea în colaborare cu biblioteca Rispoli a prezentării de carte „Ciclica” a poetei Annamaria Ferramosca și vernisaj a pictoriței bucureștene Sanda Aurora Voicu.


0 commenti:

Trimiteți un comentariu